duminică, 15 ianuarie 2012

Anna Kendrick a ezitat să accepte rolul din “50/50″ întrucât cancerul nu i se părea amuzant

Anna Kendrick (26 ani), a cărei carieră a luat avânt după ce a fost nominalizată la un premiu Oscar, un premiu Golden Globe şi un premiu BAFTA în anul 2010 pentru rolul secundar Natalie Keener din drama romantică “Up in the Air“, a fost distribuită de către regizorul Jonathan Levine în dramedia “50/50″ despre un tânăr diagnosticat cu o formă rară de cancer, care decide să trateze maladia cu umor şi să facă haz de necaz în loc să îşi smulgă părul din cap şi să îşi plângă de milă, actriţa dezvăluindu-le jurnaliştilor revistei Hello! că a avut rezerve în legătură cu acest proiect cinematografic şi a ezitat să semneze contractul fiindcă nu i se părea deloc amuzant un astfel de subiect şi nici nu credea că ar putea avea succes o comedie pe tema uneia dintre cele mai cumplite boli ale secolului.


Dramedia “50/50“, care nu are o dată oficială de lansare în România, a văzut lumina marelui ecran în Statele Unite ale Americii pe data de 30 septembrie 2011 şi a fost nominalizată atât la un premiu Golden Globe, cât şi la un premiu Independent Spirit Award la categoria “Cel mai bun film al anului”, trecându-i în palmares protagonistului Joseph Gordon-Levitt o nominalizare la Globul de Aur, dar Anna Kendrick s-a temut că nu va fi capabilă să răspundă la întrebările incomode ale jurnaliştilor în cadrul conferinţelor de presă pe care le va susţine ca parte a acţiunilor de promovare:“Am avut rezerve atunci când am citit versiunea originală a scenariului. M-am gândit că va trebui să particip la conferinţe de presă şi să răspund la întrebări de genul Este cancerul amuzant? Este în regulă să râzi de aşa ceva? A ajutat faptul că materialul s-a bazat pe povestea reală de viaţă a scenaristului Will Reiser deoarece am simţit că pot răspunde că, dacă lui cancerul i se pare distractiv, atunci este distractiv. Până acum, să bat în lemn, nu am avut nicio experienţă personală legată de cancer. Presupun că sunt norocoasă“.
Interpreta personajului Jessica din franciza “The Twilight Saga” a recunoscut că nu a fost convinsă de abilitatea ei de a intra în pielea unui psihoterapeut care consiliază pacienţi cu boli incurabile în filmul “50/50″, temându-se că rolul pe care l-a primit este o sabie cu două tăişuri: “Întotdeauna sunt ezitantă fiindcă mă tem că, dacă accept un rol pentru care nu sunt pregătită, se va întoarce împotriva mea ca un bumerang. Îmi plăcea să cred că sunt o bună ascultătoare, dar consider că mi-am pierdut treptat această calitate fiindcă mă las cu uşurinţă distrasă“.
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu